„Fie ce-o fi, nu-l omor!”

Lumină pentru candela din suflet

Aveam 24 de ani… abia mă măritasem de trei luni şi îl cunoşteam de numai 4 luni… eram încă studentă… Cum să fac copil când încă nu îmi cunoşteam bine soţul, nu mă realizasem profesional??

Am plecat plângând de la doctor… teama mea devenise realitate… eram însărcinată… mergeam pe stradă şi plângeam… nu îmi doream încă copil, nu mai fusesem niciodată însărcinată… era mult prea devreme, nu îmi trăisem încă tinereţea, luna de miere…

Dar mai presus de toate răsunau din memorie plânsetele mamei mele când mă ruga fierbinte să nu fac niciodată avort căci voi rămâne marcată toată viaţa… orice s-ar întâmpla, dacă Bunul Dumnezeu a îngăduit să mai vină pe lume un sufleţel, nu îl va părăsi niciodată… „să nu faci niciodată greşeala mea”… îmi răsunau continuu în minte rugăminţile mamei mele…

Am ajuns acasă şi i-am dat soţului vestea… concluzia lui, avortul. Suntem încă prea tineri, nici…

Vezi articol original 579 de cuvinte mai mult